Perioada preșcolară este una dintre etapele de intensă dezvoltare psihică, ce are loc sub presiunea structurilor sociale, culturale, influențele mass-media și frecventarea instituțiilor școlare (unde, copilul ia contact cu cerințele multiple privind autonimia și adaptarea la mediul de viață – apar diferențe de cerințe comparativ cu cele din familie => o mai mare varietate de conduite și fore diversificate de adaptare la aceste cerințe).
Comunicativitatea și sociabilitatea copilului îmbracă forme informativ-formative nemijlocite. Pot apărea și contradicții, cum ar fi contradicția dintre cerițele interne, dorințele, aspirațiile, interesele copilului și posibilitățile de a le satisface.
Pe acest plan se dezvoltă negativismul infantil, dar și o concepere mai profundă a întregii activități psihice (asimilarea și înțelegerea a ceea ce este permis și interzis, a ceea ce este posibil și ce nu, a ceea ce este bun si ce este rău). Sunt și contradicții legate de modalități mai simple și primitive de satisfacere a trebuințelor și cerințelor implicate în trebuințele noi, complexe și civilizate (există conduitele de pe axa ordonat-dezordonat, conduite civilizate, conduite infatile).
Există și contradicții specifice ce se manifestă în planul cunoașterii (dezvoltarea imaginației -> îi permite copilului să descopere că, imaginar, se poate transpune în orice situație).
Perioada preșcolară poate fi împărțită în trei perioade:
1. SUBPERIOADA PREȘCOLARĂ MICĂ
Caracterizată printr-o creștere a intereselor, aspirațiilor și dorințelor implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului
La 3 ani are loc o oarecare trecere spre instabilitate (exprimă o mare descentrare de pe obiectele concrete pe intregrarea lor în strategii mai largi de utilizare, în care se conferă funcții simbolice)
Are loc integrarea în grădiniță
Fenomenlul de egocentrism (descris de Piaget) – existența unor limite clare între realitatea personală și realitatea obiectivă (favorizând dilatarea și inundarea realității obiective de realitatea subiectivă)
Copilul este instabil, foarte impresionabil (plânge râzând, trece ușor de la o dispoziție la alta), trăind exploziv și total toate experiențele ce îl impresionează
Copilul devine mai sensibil la semnificația evenimentelor, adoptă conduite mai adecvate la cerințele sociale pe un fond de fragilitate afectivă
2. SUBPERIOADA PREȘCOLARĂ MIJLOCIE
Se remarcă progrese evidente pe linia dezvoltării motricității și pe linia dezvoltării funcțiilor cognitive și a însușirilor de personalitate
Extinderea limbajului evidențiază noi forme – limbajul interior (joacă un rol esențial în organizarea întregii activități psihice)
3. SUBPERIOADA PRESCOLARĂ MARE
Semnificativă pentru manifestarea pentru manifestarea unei mai mari adaptări și inteligentă, reticențe în situații ușor penibile ( ca urmare a înțelegerii mai adecvate a situațiilor și raporturilor de cazualitate în producerea evenimentelor)
Apare și o oarecare opoziție față de adult (se manifestă spontan, urmată de dorințe vadite de reconciliere
Caracteristică este și adaptarea mai evidentă a conduitelor fața de diferite persoane (pot exista și distanțe psihologice ale conduite între mediul familial și grădiniță)
De cele mai multe ori, mediul în care copilul are conduite încărcate negativ există persoane devalorizate psihic pentru el sau persoane cu care nu stabilește relații firești datorită unor baraje psihice rezultate din teamă, antipatie, nesiguranță, etc.)
Are loc o creștere evidentă a copilului de a fi de folos adulților: devine mai atent și reverențios, imită discret conduitele adulte
Capacitatea de învățare devine activa (dublată de interese de cunoaștere)
Simbilostica infantilă este impregnată de un decalaj între dezvoltarea mai accentuată a activității față de cea intelectuală (L. Rambert)
Motricitatea se caracterizează printr-o intensă dezvoltare și contribuie la creșterea posibilităților copilului de a lua contact direct cu luma înconjurătoare și de a facilita exercitarea
o dezvoltare spectaculoasă în planul senzorio-perceptiv (tactul devine un simț de control și susținere a văzului și auzului) -> percepția devine observație perceptivă (implicată în toate formele de învățare)
Marea curiozitate a copilului îl determină să fie atras de tot ceea ce repreziuntă noutate pentru el și să manifeste interes pentru preocupările adultului. Curiozitatea se dezvoltă din nevoia de cunoaștere și se bazează în bună măsură pe imitație.
Intelectul este deosebit de sensibil la modificări, transormări, reorganizări și este supus unei evoluții constante și determinate de intreaga durată a vieții omului. Se produc salturi calitative și cantitative.
Este activă și se manifestă după 4 ani capacitatea de memorare. Memoria capătă caracteristici psihice importante (in special datorită limbajului). Reproducerea are, insă, unele aspecte in care evidențiază o oarecare rigiditate (copilul nu poate continua recitarea unei poezii dacă este întrerupt).
Devin tot mai evidente formele intenționate și logice ale memorării (sunt posibile datorită dezvoltării gândirii și limbajului).
Copilul preșcolar uită repede deoarece fixarea este fluctuantă și uneori superficială.
Întrebările frecvente ”de ce?” sunt destinate cunoașterii și sesizării relațiilor dintre obiecte sau situații. Întrebările de acest tip, afirmă Piaget, sunt semnificative pentru existența precauzalității, trăsătură care este premergătoare cauzalității propriu-zise. U. Schiopu subliniază că interogația își schimbă direcția în funcție de densitatea și saturația culturală a mediului ca și în funcție de caracteristicile de ”disonanță cognitivă” cu care intră în contact copilul.
Gândirea preșcolarului este predominant preconceptuală, fapt care îi limitează posibilitatea de a vehicula cu noțiuni generale bine conturate și cu semnificație diversă. Noțiunile folosite de copii, de multe ori sunt prea extinse la un număr exagerat de fenomene, ori sunt reduse la situații concrete. Caracterul intuitiv al gândirii produce dificultăți în desprinderea de imagine și dificultățile pe care le are copilul în a distinge corect între realitatea externă și cea internă cu o tendință pronunțată de a raporta totul la propria persoană (gândire egocentrică).
Prin amplificarea simbolisticii verbale și ludice se ajunge la descentrare, modifiându-se relația subiectiv-obiectiv când trăirea evenimentelor prin prisma sinelui (egocentrism) se lărgește.
Comunicarea verbală în timpul copilăriei își pune amprenta asupra dezvoltării psihice a omului, influențând ansamblul capacităților sale sociale, influențând precizia și estetica exprimării gândiri și chiar însușirile personalității.
Pentru dezvoltarea conduitei verbale este semnificativă diferența sesizabilă între vorbirea dintre copii, dintre copii și adulți. În acest din urmă caz, diferențele apar ca reducere a lungimii propoziției, evitarea cuvintelor dificil de pronunțat și înlocuirea unora cu cuvinte din limbajul mic. În cazul comunicării cu copii mai mari, se maifestă reticențe, dar ele sunt mai reduse decât în cazul comunicării cu adulții mai puțin cunoscuți. În comunicarea cu educatoarea din grădiniță, eforturile principale ale copilului se orientează spre alcătuirea de propoziții complete și ușor stereotipe. Cu mama se manifestă cea mai liberă formă de exprimare ca topică și cea mai mare deschidere spre lărgirea ”performanței”.
BIBLIOGRAFIE:
Psihologia copilului - Mihaela Găişteanu
Dezvoltarea umană – D. E. Papalia, Sally Wendkos Olds, R. D. Feldman
Comments