top of page

Schema cognitivă - Nevoia de recunoaștere / aprobare din partea celorlalți

Persoanelor cu acest tipar de gândire li se pare foarte important să câștige aprobarea sau recunoașterea din partea celor din jur. Însă prețul pe care îl plătesc este renunțarea la nevoile lor emoționale, cât și a exprimării autentice (spre exemplu, dacă băutura preferată este cidrul de mere, iar cineva din grupul de prieteni va afirma că este cea mai nașpa băutură, atunci persoana cu aceast tipar de gândire va evita, poate chiar înceta, să mai bea cidru de mere).


Persoanele care au nevoie de recunoaștere / aprobare din partea celor din jur sunt obișnuite să se concentreze pe nevoile și reacțiile celorlalți (nu și pe ale lor), astfel că nu reușesc să își construiască o imagine de sine stabilă, ghidată de propriile valori (pe scurt, nu știu cine sunt cu adevărat).


Cel mai adesea, comportamentele lor includ complianța sau a le face oamenilor pe plac, cu scopul de a obține aprobare din partea celorlalți, ascunzând în spatele acțiunilor lor gânduri ca:

- „oamenii mă vor accepta dacă mă aprobă sau mă admiră”

- „sunt un om valoros dacă ceilalți îmi oferă aprobarea lor”

- „dacă îi pot face pe cei din jur să mă admire, aceștia îmi vor da atenție / mă vor accepta / mă vor simpatiza / etc.”


Există 2 tipuri:

  1. Cei care caută aprobarea din dorința de a fi plăcuți de toată lumea (vor să se simtă acceptați, să se integreze) și

  2. Cei care caută recunoașterea (vor să fie admirați și apreciați) - descrierea personalităților de tip Narcisic.


În concluzie, persoanele care au nevoia de recunoaștere și aprobare din partea celorlalți au o stimă de sine dependentă de părerea și reacțiile celor din jur (în loc să depindă de propriile lor valori și credințe)

161 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Post: Blog2_Post
bottom of page