În lucrările sale, Beck face referire la „schemele cognitive” ca fiind orice principiu de organizare care dă sens experienței de viață a individului.
Young (1990,1999) a avansat următoarea ipoteză a schemelor cognitive, denumindu-le „scheme cognitive dezadaptative timpurii”:
O parte dintre aceste scheme cognitive – în special cele care se dezvoltă că rezultat primar al experiențelor nocive din copilărie – ar putea sta la baza tulburărilor de personalitate, a problemelor de personalitate mai ușoare și a multora dintre tulburările cornice de pe axa I.
Definiția rezvizuită data de Young, Klosko și Weishaar (2015, p.23) a schemelor cognitive dezadaptative timpurii este:
O temă sau un tipar general, generalizat, alcătuit din amintiri, emoții, cogniții și senzații corporale referitor la sine și la relațiile cu ceilalți, dezvoltat în copilărie sau în adolescență, elaborate de-a lungul vieții și disfuncțional într-o măsură semnificativă.
Altfel spus, „schemele cognitive dezadaptative” sunt pattern-uri de gânduri și reacții emoționale, în urma cărora se manifestă anumite comportamente (cumportamente de autosabotaj), în situații specifice. Aceste tipare cognitive au un debut precoce și sunt prezente de-a lungul vieții. Astfel, acestea sunt repetate și adânc înrădăcinate în mintea umană, devenind niște „reguli” de viață pe care le respectăm inconștient, fără a le contesta și testa valoare de adevăr.
Autor: Psiholog Alexandra Nae, sinteză din lucrarea de disertație „Studiu privind stabilirea unui profil de personalitate şi a factorilor de mediu care duc la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienţilor cu afecțiuni autoimune” (2019), nepublicată.