Behaviorismul este definit în „Marele dicționar al psihologiei” astfel: „curent al psihologiei științifice, bazat pe abordarea comportamentală a activităților psihologice, și pe principiul economiei explicative maximale, care limitează recursul la entități variabile intermediare între intrare (sau stimul) și ieșire (sau răspuns)”.
Este vorba de o concepție a psihologiei ca știință a comportamentului observabil, fără raportare la conștiință ce a avut cea mai mare influență asupra psihologiei științifice.
S-a născut în Statele Unite, la începutul secolului XX, fondatorul fiind John B. Watson, psiholog american și profesor universitar, care afirmă că „aproape întregul comportament uman este rezultatul condiționării; mediul înconjurător formează comportamentul uman prin întărirea obiceiurilor specifice”.
Prin urmare, analiza comportamantală aplicată este o știință naturală ce se ocupă cu măsurarea comportamentului și este de două tipuri: 1. Experimentală (comportament animal) și 2. Aplicată (comportament uman).
Una din orientările promovate este psihologia stimul-răspuns. Experimentele din cadrul acestei orientări vizează stimuli semnificativi din mediul înconjurător, răspunsurile declanșate, recompensarea/ pedeapsa ulterioară. Se consideră că fenomenele psihologice debutează cu un stimul și încetează cu un răspuns.
STIMULUL – se referă la o clasă întreagă de condiții antecedente
RĂSPUNSUL – se referă la o clasă întregă de consecințe
Din perspectivă behavioristă, răspunsul condiționat este cea mai mică unitate indivizibilă a comportamentului din care pot rezulta mai multe comportamente complexe.
Pentru behavioriști, răspunsurile organismului au funcție adaptativă, ele fiind reacții la schimbările din mediu; comportamentul ficărui organism diferă în funcție de modificările survenite în mediu. Acesta este unul dintre motivele pentru care mecanismele învățării reprezintă punctul central de interes al cercetărilor behavioriste: organismul învață să producă răspunsuri care-i permit să se adapteze la mediul său.
Skinner afirmă că „noțiunea de comportament se extinde și la activitățile interne și întâlnește pe cea de conduită propusă de P. Janet” (1948). Ulterior, Skinner propune o versiune radicală a behaviorismului în care fenomenele observate prin introspecție sunt considerate comportamente ca și cele anterioare.
Skinner a construit o rezistență de ordin filosofic a behaviorismului, făcând din aceasta nu numai „o știință a comportamentului, ci și filosofia acestei științe” (1974, p.3).
Copiii se nasc cu abilitatea de a învăța și au o anumită capacitate de a-și aminti ce învață. Plecând de la acest fenomen, comportamentaliștii studiază două procese:
Condiționarea clasică
Condiționarea operantă
Ulterior, obisnuirea.
Deși behaviorismul a reprezentat subiectul multor critici, principiile acestui curent se găsesc în numeroase domenii ca: educație (învățarea asistată de calculator), terapie (terapia comportamentală – ABA), resurse umane, etc.
Analiza comportamentală stă la baza terapiei ABA (analiza comportamentală aplicată). Este o întreagă disciplină de studiu care ne ajută să ne dăm seama cu ce frecvență apare un comportament, de ce, în timp, comportamente bine consolidate dispar, cum putem modica un comportament și cum putem scădea frecvența unui comportament prin înlăturarea unei consecințe. Prin urmare, ABA poate fi definită ca o știință a comportamentului uman.
Autismul este abordat din prisma comportamentelor observabile manifestate. Aceste comportamente sunt împărțite în:
Comportamente care apar în exces:Comportamente care apar foarte rar (deficite):– Comportamente stereotipe;
– Comportamente auto/hetero-agresive;
– Obsesii;
– Tantrums.– Limbaj;
– Abilitați sociale;
– Abilitați de joc;
– Abilitați academice;
– Abilitați de autoservire.
Cu ajutorul tehnicilor comportamentale, comportamentele care sunt în exces pot fi scăzute, în timp ce comportamentele deficitare pot fi crescute.
„Analiza comportamentală aplicată este știința în care sunt folosite metode derivate din principiile comportamentaliste (behavioriste), pentru a dezvolta comportamente semnificative social, și care folosește experimentarea pentru a identifica variabilele responsabile pentru dezvoltarea acestor comportamente” (Cooper, Heron, Heward, 2007).
Condiționare clasică:Condiționare operantă:Un stimul neutru (S) este asociat cu un stimul necondiționat (SN), care determină un răspuns necondiționat (reflex; RN). În această situație, S se va numi stimul condiționat (SC), iar răspunsul determinat de el (cel identic cu RN) se va numi răspuns condiționat (RC).
Formarea răspunsului condiționat:
Să luăm ca exemplu experimentul lui Pavlov cu cățelul – salivația câinelui la vederea mâncării să se asocieze cu sunetul clopoțelului:
1. Înainte de condiționare:
SN (stimul necondiționat, ex. mâncarea) à RN (răspuns necondiționat, ex. salivația)
S (stimul neutru, ex. soneria) à RN (răspuns neutru, ex. răspuns de orientare)
2. În timpul condiționării:
S (stimul neutru, ex. soneria) + SN (stimul necondiționat, ex. mâncarea) à RN (răspuns necondiționat, ex. salivația)
3. După condiționare:
SC (stimul condiționat, ex. sonerie) à RC (răspuns condiționat, ex. salivația)
Comportamentele sunt selecționate de antecedente și menținute de consecințele lor. În acest caz, antecedentul se pune de funcția comportamentelor.
Triada de contingență comportamentală:
Stimulul antecendet (A) à Comportament (B) à Stimulul consecință (C)
Relația comportament – Efect:
În funcție de efectul comportamentului, acesta fie este „întărit” pozitiv, fie negativ.
– Întărirea pozitivă se referă la obținerea uneni recompense (ex.: după ce își termină temele, băiatul poate merge afară la joacă).
– Întărirea negativă poate fi de două tipuri:
a) de evadare (ex. când un copil minte că e bolnav pentru a scăpa de test)
b) de evitare (ex. prezența la școală pentru a nu primi absență)
Factorii care influențează eficiența condiționării operante:
1. Intervalul de timp dintre comportament și întărire.
2. Valoarea întăririi.
3. Modul de prezentare al întăritorilor.
Referințe bibliografice:
Barbera, M., L., Rausmussen, T. (2009). Terapia axată pe comportamente verbale. Ed. For You, București.
Gilland, T., Ed, S. (2010). Using the ABLLS/ABLLS-R to Address Individual Student Program of Study for Students with Autism. Autism Academy, Georgia Department of Education.
Leaf, R., McEachin, J. (2010). Ghid de terapie ABA, partea I. Ed. Frontiera, București.
Peeters, T. (2009). Autismul, terapie și intervenție educațională. Ed. Polirom, Iași,.