Din punct de vedere comportamental, avem două tipuri de comportamente:
a) overt behaviors – comportamentele observabile și
b) covert behaviors – comportamentele interne (aici sunt incluse tiparele noastre de gândire, emoțiile noastre și, bineînțeles, funcționarea biologică și neuropsihologică).
Comportamentul social include ambele tipuri deoarece 1. avem acțiunile concrete (spre exemplu, strângerile de mână, îmbrățișările și alte gesturi incluse în cutumele noastre sociale, cât și microexpresiile faciale, inflexiunile vocii, etc.) și 2. avem interpretările noastre subiective asupra evenimentelor, asupra comportamentelor observabile ale celor din jur, etc. care vin aproape întotdeauna cu o reacție emoțională (spre exemplu, „de ce nu s-a uitat la mine când m-a salutat?” sau „de ce este atât de distant? Oare l-am supărat cu ceva?” și altele.).
Aceste observații și interpretări pe care le facem sunt realizabile atât prin prisma proceselor psihice (ca atenția, memoria, gândirea, limbajul și comunicarea, etc.), cât și datorită existenței neuronilor oglindă.
Descoperirea neuronilor oglindă la oameni este rezultatul studiilor realizate și coordonate în urmă cu aproximativ treisprezece ani de profesorul Giacomo Rizzolatti, în cadrul Universității din Parma, Italia. Inițial, aceștia au fost descoperiți în timpul studiilor acelor regiuni ale creierului care controlează abilitățile de mișcare ale corpului (sistemul motor), așa cum este ilustrat în figura 1 (p.3). Conform acestei scheme, subiectul percepe un stimul – prelucrează informațiile – execută.
La începutul anilor 2000, studiile au confirmat existența acestor neuroni la oameni, fiind localizați în două regiuni: a) în partea caudală a girusului frontal inferior și în zona premotoare adiacentă și b) în partea rostală a lobului perietal inferior.
Acești neuroni sunt implicați, pe de o parte, în învățarea instrumentală motorie (realizată prin observație, idee regăsită și în învățarea socială promovată de Albert Bandura), iar pe de altă parte facilitează înțelegerea empatică (empatia; concept regăsit preponderent în studiile lui Matteo Rizzato).
Totodată, studiile au relevat implicarea neuronilor oglindă în procesul de imitație e mișcărilor / acțiunilor celor din jur. Spre exemplu, atunci când vrem să învățăm niște mișcări de dans sau exerciții de fitness, imităm mișcările instructorului. Desigur, acest proces poate fi observat și în contexte sociale, de pildă atunci când interacționăm cu o persoană care ne atrage atenția într-o manieră pozitivă, după câteva minute de interacțiune cu aceasta putem observa că, fără să vrem, am preluat din gesturile sau ticurile sale (acest fenomen este explicat mai în detaliu în cărțile de persuasiune, fiind un gest de „apropiere” față de persoana pe care dorim să o influențăm).
Însă care este, mai exact, funcția neuronilor oglindă?
Studiile profesorului Rizzolatti și a echipei sale au concluzionat că funcția neuronilor oglindă stă la baza recunoașterii și a înțelegerii acțiunilor celor din jur, prin observarea comportamentelor manifeste ale acestora. Această informație este relevantă în context social deoarece, în timp, se poate produce învățarea din schimburi sociale (este similară cu învățrea instrumentală pe bază de întâlniri).
„Atunci când este manipulată probabilitatea de a primi feedback pozitiv, apar activări în cortexul orbitofrontal median posterior, dar și cingulatul dorsal / zona dorsomediană prefrontală și sulcusul temporal superior (STS)(aria 39), implicate de regulă în Theory of mind. Cingulatul anterior dorsal procesează violarea unei expectanțe în comportamentul cuiva, în timp ce zona ventrală răspunde la tipul de feedback pe care îl primim – pozitiv sau negativ.”
Studiile pe copiii neurotipici (versus copiii cu autism) au evidențiat faptul că neuronii oglindă facilitează înțelegerea stărilor mentale (spre exemplu, în jocurile de tip role play, copilul îi poate atribui ursulețului de pluș supărarea pentru că a primit o felie de prăjitură imaginară mai mică). Astfel, deficiența sau absența acestor structuri neuronale în cazul copiiilor cu TSA poate duce la lipsa empatiei, microexpresiile faciale atipice, reacțiile bizare în contexte sociale și lipsa de calibrare a discursului verbal în contexte sociale.
De asemenea, consider că sistemul neuronilor oglindă (SNO) poate fi utilizat și/sau antrenat în vederea detecției comportamentului disimulat prin analiza microexpresiilor faciale și a contextului sau a situațiilor care generează modificări „microscopice” la nivel facial și al micro-gesturilor corporale manifestate. Plecând de la această ipoteză, am descoperit studii care atestă că o mai mare eficacitate în detecția comportamentului disimulat îl are sistemul de brain fingerprinting al cărui sistem, în linii mari, analizează modificările undelor cerebrale în prezența unor stimuli (spre exemplu, o fotografie care ilustrează un loc familiar pentru subiect, un sunet, miros, etc.). Aceste ipoteze se află într-o lucrare personală, începută în anul 2019, „Profiling și detecția comportamentului disimulat în combaterea terorismului”. Însă acesta este un subiect pentru alt referat.
Revenind la atribuirea stărilor mentale mai sus menționată. Modul în care noi realizăm aceste atribuiri este în strânsă legătură cu rețeaua Default, în sensul în care percepția noastră subiectivă, pe baza experiențelor de viață mediază modul în care vedem lucrurile (întotdeauna le spun clienților de la cabinet că noi avem realități diferite). De pildă, dacă punem 10 oameni să descrie aceași situație, cu siguranță vor fi 10 prezentări diferite. În acest context, pe lângă procesele neuropsihologice, o influență majoră o au temperamentul și personalitatea individului. Însă, din nou, acesta este un subiect pentru alt referat.
Dar emoțiile? Ce rol au ele în relația cu neuronii oglindă?
Emoțiile dau culoare vieții noastre. Ele ne ajută atât să supraviețuim (cu au făcut-o de mii de ani), cât și să construim relații cu cei din jur.
În trecut, când oamenii locuiau în păduri, în triburi, scopul principal era supraviețuirea. Astfel, un aspect important al utilității emoțiilor noastre în context social este legat de manifestarea.
„În urmă cu mulți, mulți ani, oamenii supraviețuiau cu greu pe cont propriu. Astfel, era extrem de important să facă parte dintr-un grup. Prin urmare, așa au luat naștere emoțiile pozitive ca bucuria, satisfacția, recunoștința și sentimentul de iubire. Aceste emoții au contribuit și contribuie la crearea legăturilor interumane și, implicit, facilitează aparteneța și acceptarea în cadrul unui grup” (extras din Emoțiile extreme 1).
Revenind la neuronii oglindă. Atunci când observăm o reacție emoțională la o persoană din grup, neuronii oglindă ne vor „ajuta” să empatizăm cu persoana respectivă – adică să înțelegem cum se simte și de ce.
În concluzie, observând reacțiile emoționale ale celor din jur, recunoscându-le (pe baza experienței noastre de viață) și înțelegând reacția stimul – răspuns, se va „configura” un răspuns de ordin motric, generat de ariile cerebrale responsabile de emoții și afectivitate, generând un răspuns imediat. Împlicația neuronilor oglindă în acest context este de a facilita imitația spontană și de a favoriza înțelegerea empatică.