Depresia poate fi definită ca un complex de emoții, stări și comportamente care reprezintă un răspuns normal la factorii de stres (pierderea unei persoane iubite, eșec școlar sau profesional, boală sau altele). Tristețea este emoția de bază, adaptativă, la pierdere sau la pericolul pierderii (Lazarus)[1].
Conform lucrărilor lui Aaron Beck, există patru seturi de simptome,:
emoționale – tristețe, melancolie, pierderea satisfacției, a plăcerii unor activități, pierderea afecțiunii pentru ceilalți etc;
cognitive – gânduri negative, stimă de sine scăzută, sentiment de eșec, vinovăție, încetinire în gândire sau lipsa concentrării;
motivaționale – pasivitate, pierderea interesului pentru job / școală / activități, încetarea practicării unor hobby-uri, pierderea apetitului etc
somatice – dureri de cap, dureri de stomac, stare de greață, senzație de frig persistent, încordare musculară, tulburări de somn, senzația de oboseală cronică.
În cazul adulților, depresia se manifestă mai degrabă prin stări de tristețe și melancolie, pierderea plăcerii, încetinirea gândirii, greutate în mișcare etc. În cazul copiilor și adolescenților, manifestările sunt diferite, ceea ce îi poate face pe cei din jur să nu depisteze depresia la vârstele mici și, mai grav, să nu ofere ajutorul corect.
Manifestările depresiei[2]:
în cazul sugarilor – lipsa de apetit, lipsa dezvoltării, tulburări de somn, coșmaruri
in cazul copiilor 1-3 ani – anhedonie, iritabilitate, plâns, agitație, mișcări repetitive ale capului, legănat, toleranță scăzută la frustrare etc
prepuberi – mai ales somatizare, iritabilitate, izolare socială, rezultate școlare slabe, agresivitate manifestată, schimbări bruște de dispoziție, dificultate de concentrare[3]. Adeseori, depresia la această vârstă se confundă cu ADHD. De asemenea, apar tulburările de comportament și se asociază stările depresive cu tuburările anxioase. Astfel, un copil poate brusc să nu mai stea singur în cameră, să manifeste frică de întuneric, animale, lucruri noi etc.
adolescenți – plimbări prelungite, fără țintă, uneori fuga de acasă, adicții de jocuri sau de internet, autoaprecieri negative (nu sunt în stare de nimic), stimă de sine scăzută, rezultate școlare slabe, hipersomnie, agresivitate, dificultate de concentrare, tentative de suicid (rată mult mai mare decât la copii), accidente, sarcini nedorite, abuz de substanțe, autovătămare etc. Uneori, depresia la adolescenți poate fi asociată cu tulburări de nutriție.
Terapiile de scurtă durată, mai ales cele cognitiv -comportamentale, propun o serie de intervenții care și-au dovedit utilitatea în cazul copiilor și adolescenților:
asumarea progresivă a unor sarcini, cu urmărirea efectelor afective ale acestora asupra copilului;
programarea unor activități plăcute pentru copil, cu scalarea plăcerii în timpul acestora;
creșterea stimei de sine prin notarea și evidențierea activităților de succes, a progreselor etc.
[1] Richard S. Lazarus, Emoție și adaptare – O abordare cognitivă a proceselor afective, Editura Trei
[2] Linda Wilmhurst, Psihopatologia copilului. Fundamente, Polirom 2007
[3] Louis Vera, Jaques Leveau, Terapii cognitiv-comportamentale la copii și adolescenți, Polirom 2009
Autor: Psiholog Alexandra Nae